Mă consider, un pelerin al formei și al culorii, un artist care și-a asumat dificila misiune de a traduce invizibilul în limbaj plastic, rămânând profund ancorat în propria matrice spirituală. Creația mea iconografică nu este un simplu exercițiu de virtuozitate tehnică, ci o formă de asceză vizuală prin care încerc să armonizez rigoarea canonului bizantin cu interogațiile și să îmi perfecționez tehnica de lucru. În atelierul meu, fiecare icoană pe care o pictez devine un spațiu de dialog între pământ și cer, un suport unde materia brută se transfigurează prin rugăciune și meșteșug. Procesul meu creativ începe de la studiul aprofundat asupra regulilor de reprezentare, uneori din dorința și de a recupera acea noblețe a icoanei moldovenești de odinioară, pe care o consider reperul meu absolut dar și pentru evidențierea amprentei personale a stilului ce mă reprezintă. În această notă critică asupra propriului parcurs, realizez că demersul meu artistic este unul de rezistență culturală prin frumos. Nu m-am mulțumit niciodată cu simpla replicare a unor modele consacrate, ci am căutat să insuflu sfinților mei o prezență vie, o privire care să nu judece, ci să consoleze. Cromatic, mă definesc prin utilizarea culorilor în ulei și a culorilor tempera, tehnici distincte și abordate separat, împreună cu fundalul aurit, elemente care conferă icoanei acea lumină necreată, capabilă să rupă barierele timpului liniar. Ocrul cald, albastrul și roșul cinabru nu sunt pentru mine doar culori, ci simboluri ale unei teologii vizuale pe care o construiesc cu fiecare trăsătură de penel. Ca membru al Uniunii Artiștilor Plastici, am înțeles că icoana trebuie să poată sta alături de arta contemporană fără a-și pierde identitatea, fiind o fereastră deschisă spre absolut, nu doar un obiect de cult uitat într-un muzeu al formelor încremenite. Proiecte precum Icoana Neamului reprezintă chintesența viziunii mele despre unitatea dintre istorie și sacru, unde figura Sfântului Voievod Ștefan cel Mare devine axul în jurul căruia se articulează identitatea noastră spirituală. Fiecare linie pe care o trasez este rezultatul unei lungi meditații asupra textului sacru, deoarece consider că iconograful este, în esență, un scriitor care folosește lumina în loc de cerneală. Provocarea majoră a carierei mele rămâne evitarea manierismului și a decorativismului steril; caut mereu să găsesc acel echilibru fragil între respectarea tradiției și amprenta personală care să confere operei autenticitate. Icoanele mele, sunt mărturii ale unei căutări neîncetate a ordinii și a sensului într-o lume marcată de fragmentare. Privind retrospectiv, văd prin evoluția mea o încercare de a recupera demnitatea chipului uman, privit ca o idealizare a divinității, într-un efort de a transforma actul pictural într-o liturghie a culorii. Icoana este un rezervor de energie sacră care îmi hrănește viziunea și îmi disciplinează gestul artistic, obligându-mă la o onestitate totală în fața șevaletului, iar în final, ea devine o invitație la tăcere și contemplare, o metodă de a redescoperi frumusețea care nu piere, ci se revarsă dincolo de marginile pânzei, direct spre inima privitorului.
