Sunt un călător permanent, un artist pentru care peisajele de pe Valea Bistriței cât și din alte locuri nu reprezintă doar un subiect, ci un destin asumat prin culoare. În parcursul meu creativ, am înțeles că fiecare tehnică pe care o abordez ulei, pastel, acrilice sau acuarela reprezintă modurile de a călători către esența locului, dar cu un limbaj senzorial diferit. Tehnica picturii în ulei rămâne pentru mine marea dragoste și spațiul unei reflecții profunde asupra timpului. Când așez straturile de pastă pe pânză, simt că particip la construcția lentă a realității, oferind peisajului o greutate ontologică. În ulei, muntele Ceahlău sau dealul și lacul de la Bâtca Doamnei nu sunt doar forme de relief, ci prezențe sculpturale, unde textura pensulației, a cuțitului de paletă și densitatea culorii traduc rezistența pietrei și veșnicia pădurii. Este o tehnică a răbdării, unde lumina se acumulează treptat, oferind lucrărilor o profunzime care invită privitorul la o meditație tăcută. În contrast, pastelul este pentru mine o revărsare de tandrețe și o nevoie de contact tactil imediat cu pigmentul. Această tehnică îmi permite să surprind caracterul efemer al subiectului, acea catifelare a aerului de dimineață sau melancolia amurgurilor de toamnă care coboară peste Bistrița. Prin pastel, reușesc să redau vibrația impalpabilă a luminii, transformând peisajul într-o stare de spirit, unde granița dintre cer și pământ devine fluidă, aproape poetică. Este o formă de dialog direct, fără intermediarul pensulei, unde degetele mele simt pulsul culorii direct pe suport. Acrilicul a intrat în universul meu ca o necesitate a dinamismului contemporan, oferindu-mi posibilitatea de a experimenta cu forța cromatică și cu ritmurile rapide ale compoziției. Îl folosesc atunci când peisajul îmi cere o reacție imediată, în special la picturile murale, cu o prospețime a gestului care să captureze energia soarelui sau contrastul tăios al umbrelor de vară. Acrilicul îmi conferă libertatea de a suprapune transparențe și opacități într-un ritm alert, reflectând agitația interioară a căutării de sine în fața naturii. Totuși, acuarela rămâne marea mea provocare spirituală, fiind un exercițiu de smerenie în fața apei și a hazardului controlat. În acuarelă, încerc să las hârtia să respire, să permit albului să devină lumină pură. Este tehnica prin care captez esența cea mai fragilă a peisajului, acea transparență a apelor de munte sau limpezimea văzduhului de după ploaie. Din proprie considerație pot spune că peisajul nu trebuie să fie o simplă copie a naturii, ci o interpretare subiectivă, o autobiografie vizuală. În toate aceste medii, urmăresc să surprind nu doar ceea ce văd, ci ceea ce simt în fața măreției subiectului ales. Natura este pentru mine un atelier în aer liber, o sursă inepuizabilă de motive picturale care mă obligă la o permanentă reinventare. Prin alternarea acestor patru tehnici, încerc să acopăr întreaga complexitate a trăirii umane, de la forța afirmativă a uleiului până la delicatețea supremă a acuarelei, construind astfel o cronică vizuală a unei vieți dedicate frumosului în artă.
